Dan Șucu l-a sunat pe Marius Șumudică. I-a comunicat ce decizie a luat în privința antrenorului de la Rapid

de: Beatrice Dumitru
09 05. 2024
Marius Șumudică / Foto: Profimedia

Rapid caută antrenor după demiterea lui Cristiano Bergodi. Pe lista lui Dan Șucu se află mai multe nume, inclusiv Marius Șumudică, liber de contract. După ce au stat față în față, patronul giuleștenilpr a luat decizia finală și i-a comunicat-o lui ”Șumi”.

Ce i-a transmis Dan Șucu lui Marius Șumudică

Rapid se află pe locul cinci în clasament, fiind singura formație din play-off fără victorie, cu șase înfrângeri și un egal, iar șansele de a prinde un loc pentru cupele europene sunt minime. După demiterea lui Cristiano Bergodi, pe postul de interimar a fost numit Bogdan Lobonț, dar Dan Șucu caută antrenor.

Marius Șumudică (53 de ani) a fost una dintre variantele luate în calcul de Dan Șucu pentru banca tehnică, iar antrenorul a purtat o discuție cu acesta zilele trecute. Patronul din Giulești s-a decis și i-a comunicat antrenorului că nu el este alesul pentru a pregăti formația alb-vișinie în sezonul viitor.

Dan Șucu, patron Rapid.

Dan Șucu i-a închis încă o dată ușa lui Marius Șumudică la Rapid, la fel cum s-a întâmplat în vara anului trecut, când a fost adus Cristiano Bergodi. Tehnicianul, fără contract din luna martie, a confirmat decizia lui Dan Șucu.

Mulțumesc conducerii Rapidului că s-a gândit la mine și le doresc succes în următorul sezon! După cum se știe, am fost solicitat și m-am întâlnit zilele trecute cu domnul Dan Șucu pentru o discuție concretă. Am recepționat cu plăcere impresiile bune pe care domnul Șucu le-a exprimat despre mine în media.

În privința subiectului referitor la posibilitatea ca eu și staff-ul meu să preluăm conducerea tehnică a Rapidului, am fost anunțat la întâlnirea respectivă că voi fi anunțat astăzi despre decizia conducerii clubului. Acest lucru s-a întâmplat.

Vezi și: Gigi Becali, despre imaginile virale cu Dan Șucu în care mănâncă parizer pe capota mașinii: ”Băi, săracul de el”

Domnul Șucu mi-a mulțumit și m-a anunțat că s-a decis instalarea unui antrenor străin. Vreau să-i mulțumesc domnului Șucu pentru aprecieri, conducerii Rapidului pentru că s-a gândit la mine, oamenilor din fotbal pentru cuvintele frumoase, încredere și suporterilor Rapidului pentru susținere”, a precizat Marius Șumudică.

Cine e antrenorul pe care îl vrea Dan Șucu

Dan Șucu își dorește un antenor străin pentru echipa sa, iar cel vizat ar fi Neil Lennon, un nord-irlandez. Acesta are 52 de ani și a pregătit o singură echipă din străinătate, pe Omonia Nicosia, de unde a fost dat afară după 29 de jocuri.

Neil Lennon are multe trofee, între care cinci titluri și patru Cupe, dar toate cu Celtic, echipă care domină fotbalul scoțian. El a stat pe banca lui Celtic între 2010 și 2014, respectiv 2019 și 2021.

Vezi și: Daniel Niculae, răspuns pentru Dan Șucu după mesajul dur al acestuia. Ce a transmis președintele Rapidului

Rapid va anunța noul antrenor imediat după finalul sezonului, după meciul cu FCSB din etapa a 10-a din play-off. Dar vor fi si alte schimbări la echipa din Giulești.

Daniel Niculae, președintele clubului, va pleca, el fiind implicat în dosarul ”Pyro”. Acesta este urmărit penal pengtru că i-a dat bani și l-a ajutat pe liderul galeriei Rapid, Liviu Ungurean, zis ”Bocciu”, să achiziţioneze şi să introducă ilegal materiale pirotehnice pe stadioane în timpul desfăşurării meciurilor de fotbal.